Rică Şoricică şi Dl. Pătrunjel în 3 acte

Actul I: Şoricelul în faţa unui castron cu supă caldă. Se aud foşnete sub masă...

Rică soarbe-ncet din supă.

Pătrunjel, băiat de trupă

Verde tot de bucurie,

Vrea să-i sară-n farfurie.

Rică dă să se ferească

Cât i-e coada şoricească.

Freacă ochii, parcă vede

Un punkist ş-o creastă verde.

- Bună ziua, Şoricică,

Zise Pătrunjel lui Rică.

- Văd că supa e subţire

Are zarzavat...trei fire!

Actul II: Rică Şoricică îl pofteşte pe Dl. Pătrunjel să se aşeze. Acesta îi vorbeşte vesel despre sine:

Eu sunt prieten cu Mărar

Ne-am văzut la Aprozar.

Din grădină azi cules

Multe supe noi am dres.

Fără noi, mâncarea-i tristă.

Vitamine nu există

Cum găseşti în Pătrunjel...

Trebuie să guşti din el!

Rădăcini am sub pământ

Şi cu frunzele în vânt.

Sunt puternic, pe puţin,

Vitamina C conţin!

Actul III: Monologul Dlui. Pătrunjel îl impresionează pe Rică, care priveşte în castroneul său puţin trist.

Cer legumele în cor

Pătrunjel în supa lor.

Toţi cartofii vor acum

Un companion la drum.

Roşia e de părere:

C-alină orice durere.

Iar la fierbere îşi lasă

Aroma în supa grasă.

Supa vesel îi zâmbeşte.

Rică nu se mai gândeşte

Şi-i cere lui Pătrunjel

Frunze verzi din bucheţel.

La căderea cortinei:

...Şi aşa o prietenie

Găseşti doar în poezie.





Cum o adoarme tati pe Olguţa

Dacă tot vorbeam de moştenirea gusturilor muzicale!

Va fi iarnă?

Miroase-a iarnă în grădină

Nu vezi o gâză, ori albină.

Pe la ferestre trece-o muscă

După aroma de zacuscă.

Toţi copăceii mei iubiţi

Dorm în grădină, zgribuliţi.

Aş vrea o pătură s-aduc

Pentru pisica de sub nuc.

Nu mă-ntristez, aştept ninsoarea.

Grădina-şi schimbă iar culoarea.

Din galbenă şi cenuşie

Va fi o albă bucurie!

Prima iarnă a Olguţei, aleile parcului bătute doar cu pasul, căruciorul împins cu mult efort, zăpada căzând frumos, grade puţine...

Acum sunt 9 grade, ceaţă deasă, aer tare, miroase a iarnă. Olguţa şi-a pregătit costumul de zăpadă, poate dispar mai repede cele 9 grade:

Vorbind cu verişoara

Ao, ao, mă aude cineva?

Domnişoara Cârlionţ

Dimineaţa, jos din pat,

Nici să n-aud de mâncat!

La oglindă mă duc glonţ

Să-mi aşez un cârlionţ.

La plimbare sunt cochetă

Am mărgele şi poşetă

Pantofiorii asortaţi

Şi obraji îmbujoraţi.

Mai târziu, chiar la băiţă,

Nu vreau să ies din rochiţă.

Sunt mereu o domnişoară

Din zori şi până-n seară.



Artista Olguţa, duminică dimineaţa

Prima fotografie realizată de Olguţa

A doua poză a Olguţei

Primul  filmuleţ...

Notă: fără ajutor din partea mamei ori a lui tati.

Rică-i mare dansator!

Rică-i mare dansator!

Ca o aţă pe mosor

Se-nvârteşte prin bufet

Până dă cu brânza piept.

Toată şoricimea-l ştie:

Azi, swing în sufragerie

Ieri, valsând pe caşcaval,

Mai s-ajungă la spital.

Bate step la orice oră,

Intră cu pisica-n horă,

Chiar dă lecţi pe nimic...

Între zahăr şi ibric.

Olguţei îi place dansul. Îi place, mai întâi, muzica. Oare gusturile muzicale se transmit prin gene, există şi la copilul foarte mic, ca şi la părintele său, plăcerea de a asculta un anumit gen de muzică? Adică să ştie deja ce îi place, fără să fi ascultat constant în burtică, ori fără influenţele exterioare. Nu înţelege acum diferenţa dintre genuri, însă diferenţa de ritm da, de tonalitate, şi trăieşte muzica în felul ei Olguţa. Când îi place se bucură. În sufragerie, este setat Rock FM... înainte era Gold FM...muzică fără comentarii, vorbe goale sau ştiri în versiune lungă. Olguţa caută telecomanda, însă nu îi reuşeşte pornirea subwoofer-ului, aşa cum deschide televizorul. De cele mai multe ori îmi arată când vrea muzică. În dormitor, radioul porneşte pe frecvenţa unui post pentru copii. Ştie cum să schimbe posturile învârtind rotiţa cu frecvenţe. Luni s-a dus hotărâtă spre casetofon, a mişcat sus-jos de câteva ori, trecând peste posturi, până când l-a oprit la muzică de operă. Postul se auzea clar, nu ca atunci când doar se joacă cu rotiţa şi mă lasă ascultând bâzâituri şi interferenţe de voci...a fost o întâmplare, cred. Dar mai întâi să înveţe versurile Cutiuţelor muzicale, şi avem timp de ascultat şi Maria Callas în Tosca.

Puţin rock, de încălzire

Vine verişoara!

Când aveam vreo cinci luniţe

Şi-n obraji două gropiţe

I-am cerut lui Moş Crăciun

Să fie geros şi bun.

Să-mi dea partener de joacă

O fetiţă bucălată.

Nici nu se iveşte vara,

Şi-o să vină verişoara!

Felicitări părinţilor! Să crească sănătoasă în burtică. O aşteptăm cu drag.

Curajosul Rică

Curajos, faimosul Rică

Se sperie de-o furnică.

S-o privească? S-o alunge?

S-a albit, nu are sânge.

Căci furnica duce-n spate

Un Rică şi jumătate.

Poa' să-l tragă de mustăţi

Acum şi-n alte trei dăţi.

Îi e frică c-o să-l pişte

Precaut, nu vrea să rişte.

Se retrage niţeluş,

Să doarmă în rumeguş.

De revanşă, nici o vorbă.

La întrecerea din sobă

Rică n-are concurenţă

E notabil...prin absenţă.

Olguţa este curajoasă, nu precum Rică. Este curajul naiv, fără margini, neconştientizat, sprijinit de prezenţa mamei în apropiere, pe care îl are orice copil. S-a născut din perseverenţă şi curiozitate. Casa, parcul sunt pline de provocări la fapte de curaj ale unui copil de 15 luni. Se caţără/urcă pe orice, sprijinindu-se de mobilă sau folosind braţele...pe scaunele din bucătărie; în debara, primul raft îl urcă; în bibliotecă, de unde hop şi pe subwoofer-ul dătător de muzică pentru dans; în parc, pe toboganul cel mai mare, căci este mai lung şi distracţia ţine mai mult (se întâmplă când nu sunt copii mai mari prin preajmă, altfel optăm pentru cele de vârsta Olguţei). Pe la sfârşitul lunii a 9-a, din ritualul băiţei făcea parte escaladarea suportului de şamponele din perete, transformat  în suport de jucării pentru baie. Deoarece nu o puteam opri (ar fi plâns teribil), o lăsam să încerce de fiecare dată şi ne asiguram să nu cadă. Atunci când a ajuns acolo unde îşi dorea, adică la jucăria cea mai de sus, nu a mai fost interesată de această aventură. Aş posta un filmuleţ, însă Olguţa nu este îndeajuns de decentă pentru lumea virtuală, fiind la bălăceală.

Cine ştie, poate curajul îi vine, ca în basme, de la băutura miraculoasă...he, he, laptele de mămică de Olguţă, ori de la magicul usturoi. Olguţa iubeşte usturoiul. Gol sau tocat, presărat peste pui şi peşte. Atunci când, săptămâna trecută, a desfăcut o căpăţână de usturoi în căţei mici şi mama l-a pus într-o punguţă, s-a urcat pe raftul dulapului din bucătărie, a luat punguţa de pe blat şi, pentru că nu o putea desface, a muşcat-o până un căţel de usturoi s-a ascuns direct la măseluţa ei. În coajă, desigur.

Atunci când, oricât de curajoasă ar fi, nu poate să facă ce şi-a propus, o cheamă pe mama, spus apăsat şi foarte tare. Încearcă să spună mami...mamai. Mami se află între mama şi măi-măi.