Din scrisorile lui Rică Şoricică trimise către Moş Crăciun - Part V

În pom am pus ce am pe-acasă:

O coadă de pisică grasă,

O vestă roşie cu ceas

Vestind cât timp a mai rămas,

Un peşte uscat pentru iarnă,

Un ciur ca zăpada s-o cearnă,

Ceva mirodenii din piaţă,
Dragonul de foc, e singuru-n viaţă,
Nişte gulii mai degerate,
Ale lui Shakespeare Sonate
Prinse în coperţi de piele
Plus o pungă cu nuiele.

Toate sunt gata în Ajun.
Desfac borcanul cu magiun
Poate vin iar colindători
Ca şi la alte sărbători.
Am covoraşele curate,
Ferestrele au fost spălate,
Nu mă mai laud inutil
Nu sunt modest şi nici subtil!
Cum pregătirile-s sfârşite,
La geam cu nasuri aburite
Toţi soriceii stau tăcuţi.
Au fost cuminţi, să nu îi uiţi.



Din scrisorile lui Rică Şoricică trimise către Moş Crăciun - Part IV

Astăzi plec în căutare

Mi-a ajuns să tot aştept.

Vii pe jos ori vii călare?

Rudolph ţine drumul drept?

Sania e performantă?

Hartă ai în buzunar?

Ori aluneci pe o pantă

Cu viteză de marfar?

Astăzi plec în căutare

Chiar de-i iarnă şi e ger.

Moş Crăciun, nu am răbdare!

Sigur vii gonind pe cer?

Din scrisorile lui Rică Şoricică trimise către Moş Crăciun - Part III

N-am crezut mereu în tine

Chiar că te-am uitat vreun an,

Dar de când terori feline

Bagă botul prin tavan,

Eu îţi cer să-mi pui în sac

O căsuţă cât o pâine

Cu ferestre şi hamac

Şi la uşă cu un câine.

Poate nu-mi va mai fi frică

Că pierd brânza prin podea,

Ori c-afară-i o pisică

Cu bot lung şi gheară rea.

Mă fac şoricel cuminte

Chiar de nu vii, eu îţi spun:

Că de-acuma înainte

O să cred în Moş Crăciun.

Din scrisorile lui Rică Şoricică trimise către Moş Crăciun - Part II

Moşule, nu vreau covrigi

Doar pe nume să mă strigi.

Când cobori pe horn, în casă,

Prăjitură cine-ţi lasă?

Dac-ar fi Crăciun mereu,

Nu mi-ar fi atât de greu

Să îţi cer, să mă decid

Lista-i scrisă pe un zid...

Doar o turtă cu mălai

De-i în plus, poţi să îmi dai.

Maşinuţe, jucării,

Dă-le toate la copii.

Şi dacă-ţi rămân prin sac

Firimituri de cozonac,

Bucuros o să le-adun,

Nu le risipi pe drum.

Fă-te, tată, avocat...

...precum mătuşica şi unchiuleţul

Olguţa la Curtea de Apel



Din scrisorile lui Rică Şoricică trimise către Moş Crăciun - Part I

Rică-i scrie des lui Moşu'
Şi lui Rudolph cu nas roşu,
Poate-poate Moşu' vine
Pân la el în şoricime.

I-a cerut acum un an
O fasole cu ciolan,
Iar acum o să îi ceară
Brânză veche, de prin vară.

Pentru fraţii lui micuţi
Trei cârnaţi, să fie iuţi.
Iar pentru bunici, de-o vrea,
Nu mai mult de-o acadea.



Prima zăpadă aşezată în Bucureşti

Poezie veselă despre un balcon trist

Balconul meu, declar, nu-i odaie mai tristă

În toată casa alta, la fel, nu există

Atât e de rece şi clănţăni de frig

Ş-un câine de pluş s-ar face covrig.

În plus, zice mama, c-ar fi periculos

E-o treaptă înaltă şi-un luciu gheţos

Îmi trebuie schiuri de-a dreptu-'nţeleg

De vreau să parcurg balconul întreg.

Mai sunt felurite cutii cu şuruburi,

 Patente, un şpaclu, ciocan, vreo trei tuburi;

Se zice c-ar fi un cufăr ciudat

Odată ce intri, mai ieşi apretat.

Lungit, la perete, caiacul lui tata,

Montez şi padela, am sania gata.

Albastru-marin şi chila-n trei ape

Nu cazi într-o parte şi nu dai pe spate.

(Balconul ascultă jurnalul de ştiri:
Se-anunţă un viscol, zăpezi, vijelii).

Ca să-i stau la geam, acum sunt pitică,
Dar chem ursuleţul şi el mă ridică.
Cu mere-n pervaz şi rufe pe culme

Doar eu pot să-l fac să râdă la glume.

Gramatica unui copilaş de nici un an jumate

Citind aventurile prietenului Pepit (MQ, ne permiţi să-l numim prieten, nu-i aşa?), m-am minunat încă o dată, şi încă nu m-am minunat îndeajuns, cum un copilaş progresează în limbajul vorbit.
Am fost uimită, amuzată, inspirată, entuziasmată, înfrântă (de/cu propriile cuvinte), în războiul Olguţei cu vorbirea. Ultima modă, joculeţul "al cui este?". Trecem pe lângă lucrurile din casă şi Olguţa identifică proprietarul, posesorul, utilizatorul: a mama, a tati, a bu...adică a mamei, a lui tati, a bunicii. Nici nu e nevoie să întreb, Olguţa inventariază, distribuie, atribuie, împarte papucii, pernele, spatulele de bucătărie (care sunt ale lui tati!), telefoanele, laptopul (devenit al lui mami), prosoapele de baie, cutiile cu medicamente, orice. Şi dacă suntem la cumpărături, bietul cetăţean de lângă noi trebuie să afle neapărat că pe raft este apă a mami şi  apă a tati, obligatoriu diferite. Iar epoca de aur a articolului genitival este în apogeul său.
Într-o minunată zi, îmi întreb copilul, după ce declarase mândră a mama despre un mărunţiş: A cui mamă, Olguţa? Care mamă?. Olga, aproape ofensată de întrebare, arată cu mânuţa către pieptuţul său, adică mama mea, cum, nu ştii a cui?
Şi trecem aşa la altă poveste, sau cum învăţul nu are dezvăţ. Plânge Olguţa, cheamă Olguţa, se împiedică Olguţa, eu spuneam repede: vine mama ta acum!.... până când, draga de ea, în loc să mă strige mama, mă strigă mama ta! În zadar încerc şi acum să schimb mama ta în mama mea, nu răzbesc şi pace. Nu este o simplă înlocuire de cuvinte, cum facem că tot la genitiv ne distrăm...copilul înţelege că este mama mea forma corectă, mă aprobă când îi spun, cu un zâmbet chiar, dar nu acceptă schimbul. Dar, ca să îmi arate că atributul pronominal genitival nu îi este străin (şi îi pune şi articolul, sâc), la supărare, declară: a mea, a mia. Mai ales dacă încerci să-i iei din mână prada, atunci spune clar că este a ei. I-a spus foarte apăsat şi Cubei, căţeluşa bunicilor, că iepuraşul de pluş pe care sus-numitul American Staffordshire Terrier tot încerca să i-l înhaţe din mânuţă este ....a mea. Mai trebuie să lucreze la acorduri.
Din când în când, spune nostalgic, cu pauze lungi între cuvinte: mama......a mea!