Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Breastfeeding tickers

vineri, 24 iunie 2011

Pisica la spălat!

M-am hotărât, azi sigur voi îmbăia pisica,
Şi dacă iese-n dungi, asta n-ar fi nimica,
Doar ochii să nu-i piardă, şi ţin neapărat,
S-o pun o tură scurtă-n maşina de spălat.

Ea albă, din pluş moale, mustăţile de plastic
La gât purtase mândră o zgardă din elastic,
Dar o eroare gravă a zborului forţat,
Şi-n brazda cu răsaduri i-e botul delicat!

Aşa că, fără miau, căci pluşul nu vorbeşte,
Decis-am pentru ea, doar apa n-o iubeşte,
Să fac-o baie lungă, cu spumă, coafat,
Când pune mama azi maşina de spălat!



Remember me?

joi, 24 martie 2011

Concursul Rekăi - "Scutecele lavabile sunt trendy"

Tocmai ce am comandat, primit şi spălat scutecele de la Reka, mămica "bebeluşului verde", că a şi apărut pe blogul acesteia, Wrapul şi alte minunăţii.blogspot.com, concursul "Scutecele lavabile sunt trendy". Cum nu am mai participat până acum la nici un concurs al webshop-urilor mele preferate, am purces la adăugarea unui comentariu la postarea ce anunţa concursul.

Care sunt cele trei argumente (principale) care m-au determinat să folosesc pentru Olguţa scutecele textile:

 
1. Au ajutat la vindecarea mai rapidă a unui eritem fesier îndărătnic. Nu doar că previne iritaţiile şi eritemul, dar în cazul apariţiei unui eritem prin folosirea scutecului din hârtie ce conţine substanţe dăunătoare pielii, scutecul textil facilitează vindecarea naturală. Aşa cum am mai scris şi în Povestea cu poze despre scuteceala textilă, medicul dermatolog ce a tratat funduleţul iritat al Olguţei ne-a spus, printre primele sale recomandări: treceţi la scutecele din material textil, acest lucru va ajuta procesul de vindecare a ţesutului. Nu m-a mirat această abordare, parcă era de aşteptat, imboldul de care aveam nevoie pentru a începe!

2. Sunt cele mai bune absorbante pentru perioada nopţii, fără scurgeri pe la elastic, fără cearceaf ud, fără schimbat scutec peste noapte, fără iritaţie dimineaţa. Sunt excelente pentru fetiţa mea, ce se trezeşte să bea apă, chiar şi de 3 ori pe noapte (rar, însă s-a întâmplat). Din observarea copilaşului meu, cred că şi somnul este mai liniştit datorită confortului scutecului.

3. Au ajutat la formarea deprinderii cu oliţa, cea mai recentă realizare a Olguţei. Nu pot spune că acest lucru s-a întâmplat prea târziu, ci la timpul lui. Încercări privind utilzarea oliţei au fost şi la 7 luni, şi la 9 luni, şi la 1 an, şi după, din ce în ce mai des, evident, însă era luată "în joacă". Oliţa, desigur. De puţin timp, după o noapte cu funduleţ verde lime sau ciocolatiu sau natur cu dungi portocalii sau, mai nou, funduleţul mieluşel, oliţa se umple, din iniţiativa Olguţei, cu atenţionarea ei. Şi aşa se intâmplă înainte de fiecare schimbare de peste zi, chiar şi între schimbări: otite, otite, puşu, buldubuci! (în traducere, vreau la oliţă, să fac un pişu, apoi să fiu spălată).


Desigur, se adaugă şi alte motive, unele foarte convingătoare, în funcţie de interesul fiecărei mămici, cum ar fi calitatea materialului, confortul copilului, uscarea naturală, în aer curat, economia pe termen lung, atenţia dată mediului înconjurător, aspectul (recunosc, Little Lamb l-am comandat şi datorită aspectului), însă pentru mine au fost şi sunt importante motivele expuse iniţial. În ceea ce priveşte aspectul (şi legat de premiile oferite de Reka în concursul lansat), îmi place în mod deosebit Wonderoos Minky, cu pete pink, blue ori floricele, sunt drăgălaşe foc toate.

Am scris la începutul postării că am primit de curând coletul cu scutecele Little Lamb, o pufoşenie minunată! Am făcut jumi' juma' cu  mami de bebe ştrumf, căci am comandat împreună, şi am trecut la procedurile premergătoare, spălat şi uscat. Uscatul nu a durat aşa mult cum îmi închipuiam (datorită grosimii şi densităţii ţesăturii) şi....iată o piruetă cu mieluşel:


Opinia însă, într-o poveste viitoare.

Concluzia mea: Scutecele textile nu sunt demodate! Am citit foarte multe motive în răspunsurile date de mămicile participante la concurs şi sper ca şi alte mămici să fie convinse, nu doar de motivele redate în această postare de blog, ci din dorinţa de a da copilului un scutec "sănătos".



marți, 22 martie 2011

Tema dulce

Scrie-mi pe un norişor
Cinci reţete de bezele,
Cu un vârf de peţiol
Cum faci sos de caramele.

Trei compuneri vei avea
Despre crema preferată,
Şi c-un băţ de acadea
Cum mănânci un tort de-odată?

Pe o frunză de banan
Să descrii un blat de mere,
Ce-i secret în pandişpan?
Câte ouă checul cere?

Până mâine ai ca temă
Prăjitura cu dovleac,
Amandina, o boemă
Şi rulouri cu spanac.

Cum burtica este mare
Nu-i ajunge pe din două.
Şi îţi spun, fără mirare,
Să faci porţii, câte nouă!
(mai ales la baclavale).

joi, 17 martie 2011

Rică cel magic

Bună ziua, zise Rică!
Ziua-i bună, spuse Ronţ!
Stai o clipă, cât de mică,
Eşti mai iute ca un glonţ.

La ce fugi tu de pisică
Printr-un vers de poezie?
Că doar eşti vestitul Rică,
Ai putere şi magie!

Dragă Ronţ, atâta-ţi spun,
Că-s în graba cea mai mare,
Pot şi flori în piept să-mi pun
Că pisica n-are stare.

Când miros de şoricel
Îi ajunge la mustaţă,
Mă fac mic şi mititel
Fug, că eu am doar o viaţă!

Poate-s scris în poezie
Cu puterile depline,
Dară în bucătărie,
Sunt desert pentru feline!



Dragi copii, în timpul compunerii acestei poezii, niciun şoricel nu a fost luat drept desert de vreo pisică.

marți, 8 martie 2011

Basm despre cum s-a numit şi a descălecat Olguţa în această lume

Da, aşa vine povestea! Întâi a fost numele, iar acesta a chemat şi fetiţa care să îl poarte. Nu are zâne şi zmei, nici palate, turle ori baluri, însă ascunde o comoară basmul meu. Acum are buclele castanii şi se măsoară cât a crescut după fiecare masă, lipindu-se de peretele dulapului.
Olguţa are, mai întâi, o poveste a numelui, care se scrie aşa:

La sfârşitul verii anului 2005, în seara de 28 august, am fost invitată şi am mers la Trocadero, un restaurant franţuzesc cochet, cu grădină stufoasă, felinare frumoase şi vin roşu, pe strada Dionisie Lupu nr. 48. Oare mai există? Peste stradă este Biserica Anglicană cea din cărămidă roşie, iar în spate Grădina Icoanei.

Eram colegi şi prieteni. Plănuiam cum la următorul sfârşit de săptămână ne vom întâlni în gara din Constanţa, pentru a merge în Vamă două zile, la ultimul soare pe plajă. Ne-am plimbat pe Pitar Moş şi Arthur Verona apoi, descoperind că ne-a plăcut amândurora La Medeleni. La numărul 20, pe Pitar Moş, a locuit Dănuţul lui Ionel Teodoreanu. În volumul al doilea. Mie mi-a plăcut Olguţa! Şi mie! Dacă voi avea o fetiţă, se va numi Olguţa! Da. Şi ce alt nume îţi mai place? Ioana. E frumos. Mi-am întrebat părinţii de multe ori de ce nu mi-au zis Ioana...Şi atunci, toate cele trebuincioase au fost spuse. Olguţa-Ioana. Olga-Ioana. Olguţa!
Peste doi ani (şi vreo trei săptămâni) de la plimbarea de pe Pitar Moş, cei doi colegi erau căsătoriţi de preotul Bisericii Icoanei.

Peste alţi aproape doi ani, ca orice domnişorică, Olguţa se lăsa aşteptată. În decursul sarcinii, data probabilă a naşterii se stabilizase la 14 iulie, însă credeam în acea zi, aşa cum cred şi în zodii. Era doar probabilă. Intrasem în săptămâna 42, iar iulie părea nesfârşit de cald. Un control luni 13, apoi altă luni 20, apoi miercuri 22 iulie. Nu vrea să fie Ilinca, spune doctorul. Nici nu va fi Ilinca! Bagajul de spital era deja neliniştit de atâtea drumuri până în Piaţa Victoriei. Miercuri am turnat filmuleţ de urgenţă la ecograf. Poate îi lipseşte copilului apa...dar lichid era destul şi se anunţa un bulgăraş de 3900 gr, liniştit la locul ce-l ocupa şi fără dorinţa de a ieşi. Vii sâmbătă, sunt de gardă, şi rezolvăm atunci!, mi-a spus medicul meu, la plecarea de la Filantropia. Te aştept la 8.30 la camera de gardă, pentru internare, dacă nu se întâmplă nimic până atunci. A sunat eliberator şi, totuşi, intimidant. Olguţa, fii spontană!...dar nu s-a întâmplat! Încă mai speram, poate, din cauza căldurii excesive ori neliniştii mele de a spăla şi călca orice haină din casă în ultimul moment, că se va grăbi şi ea spre ieşire. Col închis. Ferecat. Baricadă.

O naştere anunţată, fără a fi cezariană. Sâmbătă, 25 iulie 2009, ne-am trezit cu fluturaşi în stomac. Nu îmi amintesc dacă am mâncat. Cred că nu am avut voie. M-am cântărit şi am pozat pentru ultima oară cu burtică. Am luat bagajul roşu şi mi-am dorit ca drumul să fie liber. 41 de săptămâni şi 4 zile de fericire doar cu mama. Noi plecam de acasă împreună, ca într-o călătorie, ultima dată când mai eram doi.


Aşa am intrat în ziua proustiană, cu timpul întins la maxim, exagerat, dilatat (ce termen potrivit!) şi încăpător pentru atâtea senzaţii şi sentimente ce se pot trăi într-o viaţă. Aşteptare. Medicul apare zâmbind. Am fost strigată, ca la un examen. Acte, foaia de internare, garderobă, cămaşa de noapte, bagaj. Infirmiera se numeşte Olguţa. Trecem pe culoarul de lângă luminator, spre zona închisă a spitalului, sălile de naştere. Este întotdeuna liniştitor când vezi şi  auzi în jurul tău lucruri cunoscute. În luminator, dominând celelalte plante, am văzut ficusul Perpessicius, găzduit, până de curând, de birourile de antifraudă şi apoi juridic din agenţia unde lucrez. Fusese donat unui loc pe măsura staturii sale de copăcel.
Dincolo de uşile cu geamuri mate era o mare agitaţie. Ora 09.00. Nimic deosebit, aşa se întâmplă de obicei într-o zi cu multe naşteri, încă de la începutul ei.

Prima oprire. Sala de pretravaliu este un loc de tranzit, aproape de capătul culoarului, în faţa liftului şi a scărilor. Am intrat, mi-am ales un pat din cele două libere, aproape de uşă, şi mi-am aşteptat medicul. O "cezarină" în patul de vis-a-vis. Nu îmi amintesc numele fetei, căci părea o copilă, însă faţa scindată între bucuria dată de copilaşul abia născut şi durerea lăsată în urmă de anestezia ce îşi pierdea încet-încet efectele, mi-o amintesc negreşit. Voia să vorbească, cât mai mult. Aşa este, după naştere simţi nevoia să spui, să împărtăşeşti, să confesezi, ca şi când mult timp nimeni nu te-a lăsat să îţi strigi bucuria. Apoi tăcere şi somn. Eu mi-am scos iPod-ul  şi am început să mărşăluiesc pe culoar. Chiar am ieşit la recepţia spitalului pentru a-i spune soţului că mai e mult până departe.
Am semnat declaraţiile fără să aud ce mi-a fost citit de moaşă, nu aveam răbdare. Fluturaş, aşa mi-a spus. Mi-a lăudat şi cămaşa de noapte veselă. Poate este o strategie de relaxare a pacientelor.  Este moaşa Nidia, mă va asista la naştere. A doua moaşă se numeşte Luminiţa. A venit împreună cu medicul. Controlul a fost brusc şi deloc blând. Spera să declanşeze ceva, vreo contracţie, vreo zbatere, însă colul îşi menţinea poziţia. Puţin sânge şi am trecut la cele sterile. Lenjeria personală a devenit prohibită. Din nou muzică în urechi, puţin Queen, puţin Phoenix (lista de melodii mai este şi acum, intactă, pe aparatul împrumutat atunci de la mătuşica), şi am plecat în observare. La intrarea pe culoarul separat al sălilor de travaliu stăteau îngrămădite multe perechi de botoşi cauciucaţi de diverse culori, diferite între ele, fiecare medic ori moaşă ştiindu-şi perechea; liftiera împăturea, stând pe scaunul său de lângă butoanele liftului, bucăţi de tifon pentru a fi sterilizate; din când în când, la o oră, o oră şi jumătate, poate mai des sau mai rar, se auzea strigătul de război: Copii!!!, care trebuia să aducă, la timp, în sala de naştere unde începuse expulzia ori scoaterea bebeluşului, trupa de la neonatologie; însă lucrul ciudat, pe care l-am văzut cel puţin o dată, a fost  domnişoara plăpândă şi puţin palidă ce cobora scările ţinând cu greutate o valiză parcă, un geamantan micuţ, făcut din lemn. Semăna cu un insectar plin cu fluturi ori cu o trusă criminalistică veche ori cu un seif portabil. Orice ar fi fost, era important şi fragil şi trebuia dus musai de acea domnişoară, împovărată de valoarea transportului. A doua vizită a mediului împreună cu moaşa Luminiţa a fost mai frumoasă. Cu ecograful mobil au controlat bcf-urile: 140. Perfect. După ora 12.00 mă vor muta în sala de naştere. Al treilea pat se ocupase. Alte zâmbete, oftaturi, uşurare, voce sfârşită. O naştere naturală foarte rapidă. Eu deja puneam la îndoială natura naturalului. Medicul l-a convins pe "leul în cuşcă" (cuvintele sale) de pe holul spitalului să meargă acasă, că mai este de aşteptat. Şi a mai fost. Dar eu am avut o aşteptre activă, contractantă chiar!

Sala de travaliu nr. 3, pe stânga. Între 12.30 şi 13.00 eram cazată. Saloanele de spital sunt foarte luminoase. Este soare de peste 35 de grade, iar noaptea va fi furtună. Sala goală, fără personalul medical, nu îmi dă impresia unei săli de naştere, dar eu nu intrasem până atunci în nici una: pat, noptieră, dulapuri, alte obiecte neutre. Da, un reflector mare, specific blocului operator! Nici nu mă gândeam că aveau să îl folosească...Mi-am scos muzica, apa, mi-am prins părul, ordonat, mi-am apropiat bagajul de pat, în caz de vreo nevoie de ceva. Iar aşteptare. Acum mi se părea că ar trebui să mă simt vinovată faţă de mine, de medic, de alte femei din spital care aveau contracţii, iar eu (deja) stăteam calmă, puţin curioasă, pe patul ce se va transforma în masă de naştere. Nici o contracţie. 13.15. Medicul intră zâmbind împreună cu moaşa Luminiţa. Îţi voi tăia membranele pentru a declanşa naşterea. Nu m-a speriat nici măcar foarfeca lungă şi foarte subţire pe care urma să o întrebuinţeze. Citisem despe această procedură. Am stat nemişcată. Clac. Lichidul cald, căci l-am simţit, şi limpede, căci medicul a fost mulţumit, a curs imediat. Mult. Deci copilul nu va fi atât de mare cum a arătat ecograful miercuri. E bine. Mă îngrijora puţin expulzia la 3900 gr. Din nou aparatul mobil, ca să asculte inimioara ei. Nimic. Nu se auzea nimic! Eram totuşi liniştită. Am avut încredere în Olguţa, acum ştiu asta, când îmi amintesc momentul. Medicul devenea agitat, apoi nervos. Pe sine. Au deschis şi închis aparatul de mai multe ori. Dar i le-am ascultat după ora 10.00, era totul bine, nu? se uita spre mine moaşa. Sper că nu am făcut acum ceva, scăpă medicul vorbele. Cred că voia să să le rosteasă doar pentru el, iar eu, lucidă şi sigură, i-am spus să se liniştească. Oricât de melodramatic sună în această poveste, episodul e real şi crud. Încă o încercare. Liniuţele se unduiau pe ecranul ecografului mobil şi bătăile rapide ale inimioarei de Olguţa răsunau atât de frumos. Ceva mai repede, doar ce o deranjaseră în mediul său. Medicul mi-a pus o mână pe frunte şi a zâmbit: E bine! Da, a fost bine, nu m-am îndoit de aceasta. Aparatul ecograf avea o defecţiune...

Nu îmi amintesc la cât timp după eliberarea lichidului mi-a fost montată o branulă şi pusă perfuzia cu acea substanţă ce avea rolul declanşator al contracţiilor, însă aproape de ora 14.00 durerile începeau. Nimic din ce citisem nu se aplica. Nu semănau în nici un fel cu durerile menstruale, erau mai adânci, mai înţepătoare, răscolitoare, parcă fără pauză ori nu reuşeam eu să număr nimic. Muzica nu mergea, nu îmi lua gândul. Atunci trebuia să mă concentrez asupra lor, ca în lupta dreaptă, corp la corp, fără ascunzişuri. Au început brusc, iar singura diferenţă majoră între momentul de debut şi ultima contracţie simţită a fost durata lor. Intensitatea a ajuns la maximul său repede. Nu îmi găseam locul în pat, dar nu am coborât decât pentru un drum la baie. Parcă aş fi fost mai în singuranţă în pat. Moaşele veneau pe rând, intrau şi alte asistente ori medici să ia din dulapul cel mare diverse ustensile, medicamente, mă priveau cu zâmbet larg. Ce cuminte eşti tu! Chiar am fost mândră de mine atunci. Fluturaş, chiar nu zici nimic?! Eu îmi frecam gleznele şi mă ţineam de marginea patului. Ce ai vrea să îţi aduc, o îngheţată? Nu ştiam cât de reală este oferta, aşa că răspunsul meu a fost: o cafea, vă rog, mi-e dor de cafea. Nu am primit nimic, nici nu aşteptam ceva, dar nici măcar telefonul nu voiam să îmi ocupe mâinile. Am răspuns scurt. Au început contracţiile! Şi replica mea a demarat mişcările de trupe acasă.
Singurul aspect de care m-am plâns moaşei Nidia a fost acela că nu găsesc pauza între contracţii. Cum pot eu să mă odihnesc între contracţii şi să răresc respiraţiile, dacă nu este nici un "între". Am fost stoică. În plus, am observat că, cu cât cineva ţipa mai mult şi mai tare în sălile alăturate, se plângea ori, cu termenul plastic, se văita, cu atât mai rar era vizitată de moaşe, ori mai mult i se replica să nu se plângă. Cum la mine era linişte, cred că veneau să mă controleze, să se asigure că trăiesc, la propriu. Nu are legătură cu testarea ori depăşirea vreunei limite proprii în scopul măreţei autocunoaşteri, ci cu timpul care trece până la momentul când ceri un calmant. După ce treci de dilataţie 5 îţi facem epidurală! Cred că pe la 4, aşa...(ora 4). Atunci m-am gândit: laşitate, doar eu voiam o naştere naturală, însă acum aveam gândurile ocupate cu ceva, mă ţineam cu mâinile de barele patului şi cu mintea de un moment sigur ce va veni, curând, o certitudine. Tot dureroasă. Poate, dacă aş fi urlat în voie, nu aş fi simţit nevoia unui calmant, durerea ar fi fost învinsă de intensitatea vocii mele şi timpul s-ar fi micşorat de la atâta zgomot. Însă contracţiile acelea vijelioase erau cam degeaba, sau, altfel spus, numai gura era de ele. Dilataţia se producea greu. Parcă au mai pus ceva substanţă în perfuzia mea, m-au controlat de mai multe ori...
Moaşa Nidia a intrat pe la 16.30, cu faţa omului ce vrea să termine o treabă începută de mult. Ai epidurala? Cum nu ai? Nu am avut, deoarece nu se ştia mersul naşterii de dinainte. A dat de veste mai departe: nu are, căutaţi una. Avem? Păi suntem într-o maternitate, nu ar trebui să fie? Nu năşteam doar eu, în acea zi ori/şi noapte s-au născut 27 de copii în Filantropia, câteva femei poate au mai fost anesteziate...ori au venit cu epidurala la pacheţel, toate? Este basmul Olguţei, nu au ce căuta cuvintele dezaprobatoare pentru sistemul medical.
În cameră au început să intre din ce în ce mai des moaşele. La câte minute sunt? Hai să le numărăm împreună. Era bine, dar încă puţin pentru epidurală. Hai încă puţin. Deja le anunţasem pe moaşe că am senzaţia de expulzie, că este de necontrolat, la fiecare expiraţie. Vine medicul anestezist, doamna B. Luminoasă, zâmbitoare, mă încurajează, mă evaluează, nu îi place că mă mişc continuu. Simţeam că trebuie să îmi schimb poziţia la câteva secunde, zeci de secunde. Trecuse de 17.00 cu câteva minute. Atunci intră pe uşă domnişoara plăpândă de pe scări, cu "trusa criminalistică" atârnându-i de braţ! Răspunsul la lucrul ciudat: era asistenta medicului anestezist, cu trusa de anestezie. Acesta a fost cel mai greu moment al travaliului, cred că al întregii naşteri. Mă încordam necontenit de la durere, şi acum trebuia să stau nemişcată timp de 1 minut, cu spatele drept. Dacă te mişti, ne nenorocim amândouă, spune anestezista. Nu a fost cu răutate, ci motivant. Ştia că ştiu. Am găsit repede o soluţie. 17.15. În pat, puţin spre marginea unde medicul îşi pregătise instrumentele, la propriu cu poalele în cap, îmi trăsesem cămaşa de noapte peste umeri şi îmi imobilizasem tot capul, în genunchi, cu senzaţia că Olguţa împunge salteaua mesei de naştere, mă ţineam cu mâinile strâns de umerii asistentei de la anestezie, fruntea lipită de a ei, mă uitam în jos, în bluza ei, iar ea îmi prinsese umerii şi spatele. Nu am apucat să îi mulţumesc îndeajuns, nu am mai găsit-o a doua zi şi nu ştiu cum se numeşte. În această poziţie artistică am fost anesteziată. Nu înţeleg cum a găsit între-contracţiile, dar chiar între a fost înţepătura, aşa încât nu am simţit decât cum mă împunge acul de anestezie. La momentul anesteziei aveam dilataţie 8. Eu nu respiram, şuieram de-a dreptul. M-au întins pe pat, l-au înălţat, i-au scos o bucată de saltea, a devenit masă. Sala se umplea. Medicul meu, două moaşe, anestezistul & company, o infirmieră. Deocamdată. Începeam să nu mai simt. Mai rău decât să mă doară ea să pierd controlul durerii. Nu simţi durerea, nu ştii să respiri, nu ştii să împingi! Medicul îşi preia poziţia clasică, din filme. Este înalt, deci  îi vedeam faţa, privirea, nemulţumirile ori grija. Domnul C.V. este un personaj distins, convingător, relaxant şi cu simţul umorului. Nu acestea definesc un medic, dar sunt esenţiale pentru practică. Pune mână ca să evalueze situaţia: bosă transversală! Suna precum sentinţa unei instanţe de penal. Nu am înţeles, dar eu am avut încredere în Olguţa. Cred că ar trebui să o ducem în sala de cezariană. E, aici am protestat, nu că aş fi putut să mă împotrivesc cumva. Plus că picioarele îmi erau legate. Şi acoperite cu o bucată de pânză (?). Domnul doctor, îi ţin capul în mână, nu mai avem timp. Moaşa a încheiat cu incertitudinile.
Pe treabă atunci! Au chemat neonatologia. Sala de naşteri era plină ochi. Nidia în dreapta mea, mă ţinea de mână. Luminiţa în dreapta medicului. De la mijloc în jos nu simţeam decât o mică presiune în josul pelvisului, fără durere. 17.30 trecute aproape. Trebuie să scoatem copilul. Când îţi spun eu, împingi de trei ori aşa: tragi aer puternic în piept şi apoi te scremi, ca şi când trebuie să îţi faci nevoile, dar cu o forţă mai mare, cât poţi tu de tare, şi ţii respiraţia şi împinsul până când te opresc eu. Prima rundă de 3 respiraţii cu avânt a fost bine. Cooperam excelent, chiar dacă nu aveam nici un indiciu precis de la corpul meu. A doua tură. A fost mult mai repede decât prima dată. Faţa medicului nu era mulţumită. Contracţiile uterului împingeau copilul, cordonul înfăşurat în jurul gâtului îl trăgea înapoi. Ce este, mă întreabă moaşa Nidia, ca să mă relaxez. E fetiţă. Cum o să o cheme? Olguţa. Bine, atunci, hai Olguţele! Hai Olguţele, încă o dată. Şi în corul moaşelor, a treia rundă de trei respiraţii, că-i cu noroc, împinge. Încă! Trag aer pentru altă sforţare, devenise ritmic. Opreşte-te! Nu mai este nevoie. A ieşit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Aşa e Olguţa, te lasă cu vorba neterminată. 17.45. M-am uitat la ceasul de perete şi am strigat ora. Trebuia să strig şi eu, cel puţin o dată!

Nu este niciun moment de linişte, vreo tăcere magică. De atunci începe forfota. Am vrut să îmi înalţ capul să văd peste cearceaful steril, dar o "înhăţaseră" deja doamnele mari de la neonatologie. Plâns. Cântărit, măsurat, buricel. Este fetiţa mea, fetiţa noastră! Moaşa Nidia nici nu m-a întrebat, doar a luat aparatul foto pregătit pe noptieră şi a clicăit de câteva ori. Primele fotografii sunt uimitoare. Cred că apucaseră să o şteargă doar. Olguţa cea furioasă, îndărătnică, de ce am ieşit, pierd căldură, vreau la cald, Olguţa cea cu voce puternică, au remarcat. 51 cm şi 3250 gr. Perfectă. Scor 9. Noi nu dăm 10. Este perfectă, nu vreau zecele vostru.

La şcoala de mămici, o moaşă a spus să ne pupăm copilaşul pe obraji cum îl primim în braţe, ca să facă gropiţe. Înfăşurată în scutece de spital, uimită şi căutând, mi-au dat-o pentru puţin în braţe. Nu ştiam ce să privesc mai întâi. Am pupat-o pe obrăjorul drept. Aşa, vijelioasă, decisă, împingând, a venit forţat,  fără să îşi dorească să iasă atunci, a rupt totul în calea sa, praf şi pulbere (replica infirmierei ce a făcut curăţenie la puţin timp după, cuprinde totul: tu ai văzut cât sânge este pe perete?), mi-a arătat că nu se va desprinde prea curând, mai sunt şi alte cordoane ce ne leagă.


Acum, Olguţa adoarme ţinându-se strâns de gâtul meu şi, când zâmbeşte, face gropiţă în obrazul drept.

Despre basm. Această zi a stat închisă până de curând. Când i-am dat drumul, nu credeam că îmi voi aminti atâtea, poate de aceea am scris cu detalii artistice. Dar este o poveste adevărată, este aşa cum am văzut-o eu, iar faptele au luat chipul şi asemănarea mea, căci le-am trăit, fizic şi, mai ales, cu sufletul. Este posibil ca, odată eliberată din minte, să tot vină amănunte. Le voi adăuga. Aceasta este povestea naşterii Olguţei. Şi ce a urmat, tot o poveste, povestea laptelui. Poate altădată.


marți, 1 martie 2011

Tupa de taz şi alte minuni funda(n)te

Tupa mea de taz, în traducere din olguţească, supa de praz, a ieşit o minune. Olga protestează în faţa castronaşului portocaliu cu un conţinut verzui cremos, cerând foarte vehementă tanua, adică o curmală. E clar, nu mai am încredere îi reţetele din Biblia alimentaţiei copilului!

***

Când să mă laud şi eu că am trecut iarna fără răceală, iată, pe joi-vineri, nasul vorbitor al Olguţei. Nici nu apucam să îl şterg, că iar o puneam la suflat. Fără febră, fără gât roşu, moleşeală ori alte accesorii, doar Olguţa vioaie şi nasul şi mai vioi. Dar un minunat prilej pentru cuvinte noi: muci (sună foarte idilic rostit de Olga), funda(n)t pentru nasul înfundat, pastia (pastila homeopată). Plus o descoperire fabuloasă, de una singură: mâneca bluziţei ajută la şters nasul, trasă de la cot până la tiv peste năsuc, pentru satisfacţie maximă!

***

Dadi intră pe uşă după o zi la job, şi, ca de fiecare dată, o întreabă prima pe Olguţa: - Ce faci? După atâta timp, ieri vine şi răspunsul, triumfător: - BINE! Mai târziu, spre seară, căuta pretexte şi contexte să îl spună: Bine! Bine!, la telefon cu buni, cu mătuşica Iaiu (Ralu). Când îi intră un cuvânt în graţii...

***

După una dintre mese, tot ieri, mergea ţanţoşă prin casă, mângâindu-se pe burtica umflată şi spunând pentru ea însăşi:  bebe, bebe, yeyeu! (pentru explicitare, yeye, cuvânt folosit până acum pentru desemnarea raţei, a fost spus, cu tâlc, la vederea mătuşicii Miha, care, da, are un bebe în burtică!).
După câteva ore, Dadi îi spune în glumă: O să faci broaşte în burtă de la atâta ceai (din cana lui tati). Olguţa se mângâie pe burtică şi emite revelator: Oatataua, Oatataua! Ce asocieri minunate!

***

Intru la baie. Până de curând, dădea buzna după om în baie, se agăţa de clanţă şi uşa se deschidea cu ea prinsă, se scandaliza, de parcă îşi pierduse căţelul preferat de partea cealaltă a uşii. Acum vine în fugă, bate cu pumnuţii ei viguroşi, fără să apese clanţa, aşteaptă să îi spui care e "treaba", cu ce intenţii ai ocupat baia, şi fuge răzând, ca şi cum ar avea de dat o veste mai departe. Poate este doar o fază...

După somn!

luni, 28 februarie 2011

Vreau să port un mărţişor!

Vreau să port un mărţişor
Prins în piept, lângă anchior.
Până mâine n-am răbdare,
Nici şosete în picioare!

Vreau să fie-un elefant
Roz-deschis, cu frac, galant
Ori o broască verde-pal,
Cocoţată pe ţambal.

Poate-un chiţ de şoricel,
Îmbrăcat în caramel.
Numai mărţişor să fie,
Prins cu şnur, la pălărie!


duminică, 27 februarie 2011

Poveste cu poze despre scuteceala textilă


Verde lămâiţă
Iată un funduţ de Olguţa în scutec de cânepă. Este preferatul meu, scutecul Hemp Hour verde lime. Compoziţia lui este următoarea: chiloţelul - cânepă 55%, bumbac organic 45%, insertul (adică un strat suplimentar de material absorbant aflat în interiorul chiloţelului) 100% bambus. Acest tip de scutec textil îl foloseşte Olguţa noaptea. De fapt, noaptea este sezonul nostru de scutece lavabile.
Începutul
Aflasem de scutecele textile de îndeajuns de mult timp pentru a încerca, cred că de la începuturile Olguţei, ori chiar din timpul sarcinii. Recunosc, nu am aprofundat subiectul acesta. Am preferat comoditatea totală a scutecelor de unică folosinţă. Însă, când Domşoara Cârlionţ a fost deranjată de un eritem îndărătnic, cam pe la un an şi cinci luni, am citit şi răscitit site-ul Cristinei,  bloguri de mămici textiliste şi articole disponibile pe internet, pentru a alege un scutec pe placul...meu (Olguţa nu agreează niciun fel de scutec, şi mai ales "montajul"). Adică să întrunească cele două condiţii ce le-am stabilit în contextul sensibilităţii zonei: materiale naturale şi generozitate la absorbţie, fiind vorba de multe ore de somn (Doamne ajută, neîntrerupt!). Îmi făcusem eu o idee despre ce îmi doresc, însă era nevoie de răspunsuri la puţinele întrebări ce mă rodeau. Aşa că, după un schimb de 16 mailuri cu răbdătoarea (Mulţumesc!) Cristina, hotărârea era luată şi comanda trimisă: achiziţionam primul scutec textil modern! Păi da, modern, căci scutece textile chiar aveam, însă au rămas neutilizate în scopul lor primordial până la incidentul eritemului: adică acele pătrate din finet alb, moale, cu ajutorul cărora mamele şi bunicile noastre ne-au protejat funduleţul până când ne-am deprins cu oliţa. Eu le-am folosit ca şi prosoape de când se născuse Olga. Însă puterea de absorbţie a scutecelor tradiţionale este mică, trebuie schimbate des până la foarte des, şi nu fac faţă perioadelor de somn, cu atât mai mult nopţii, păstrând umezeala pe perioade lungi. De aceea le-am folosit doar ziua, începând chiar din prima zi a sagăi videcării eritemului.
Ei bine, îl comandasem pe dl. verde lime, şi, alături de el, un set de 4 inserturi clasice din cânepă, respectiv pantalonaşul Flip, protecţie pentru scutecul de cânepă. Acesta este un bun absorbant, dar nu este impermeabil, de aceea are nevoie de protecţie. Am primit bonus o rolă de hârtie specială pentru alungarea umezelii şi protejarea scutecului de kaki ori grăsimile din unguenţii folosiţi, dacă este cazul. Super treaba aceasta cu bonusurile!


Am Flip asortat cu Oatataua!

Primit scutecul Hemp Hour, spălat de trei ori pentru creşterea puterii de absorbţie, folosit noaptea! Şi a fost o noapte lungă...Cum era lăudat de altfel, nici un incident, nici o picătură pe afară, nici o pată de pipi pe cearceaf in the morning. Scutecele de unică folosinţă au mai produs ceva surprize de-a lungul nopţilor la capitolul scurgeri, însă Hemp Hour, în scurta sa carieră de până acum, nici una.
Datul înapoi
Mai sunt şi astfel de momente…scutecele tradiţionale, chiar luate de pe sârmă, de la aer curat, nu miroseau bine. Am oprit utilizarea lor pe timp de zi şi am început investigaţia. Cauze? Aşa cum mi-a confirmat şi Cristina, utilizarea oricărui tip de cremă nu le făcea bine, combinat poate şi cu deficienţe de limpezire în maşina de spălat, a reieşit o acumulare de reziduuri şi substanţă grasă între fibrele materialului. De aici mirosul. Soluţia foarte simplă: introducerea unei linguri de oţet la limpezire sau o tură de maşină la 90 de grade fără detergent. Zis şi făcut, finetul iar frumos mirositor, a aer curat de iarnă. Dar am dat înapoi cu folosirea lor până la găsirea unei soluţii mai eficiente. Pur şi simplu, la Olguţa nu au mers conform aşteptărilor mele. Nu îmi amintesc unde am citit că un scutec tradiţional la funduleţul unui bebe este ca o invitaţie la pişu. Dacă nu îl schimbam la o oră, zona se făcea rozalie-roşiatică. Ştiu de ce am nevoie, însă bugetul are limite. Şi ar mai fi ceva: stăruinţă şi răbdare în antrenamentul la oliţă!!! Mai ales răbdare, dacă nu este interesat şi copilaşul.
Continuarea moarte n-are
Obiectivul meu iniţial a fost să scutecesc textil noaptea, dar cu un singur scutec este greu, mai ales că materialul ales, cânepa, are nevoie de un timp de uscare mai lung.
Când s-a ivit ocazia şi oferta în magazinul Cristinei, am comandat “pachetul de noapte”, format din două scutece Hemp Hour (am primit unul natur şi unul ciocolatiu) şi pantalonaşul din lână merinos. Evident, am primit şi un bonus la această ofertă, un tub de lanolină pentru întreţinerea lânii. Pantalonaşul este o minune! Lâna este o minune! Consider că orice bebeluş sau copilaş trebuie să deţină un astfel de pantalon, chiar dacă nu utilizează scutece lavabile. Ţin cald, nu lasă umezeala să treacă, au talia foarte înaltă pentru protejarea  mijlocelului în timpul unui somn agitat, când bluziţele se ridică până la axile (cel puţin la Olguţa se întâmplă). Iată şi o poză, două:

Explorez
De-abia trezită. Am visat oiţe merinos




















Am fost întrebată de ce am ales să cumpăr aceste scutece relativ scumpe, putând, în schimb, pe timpul nopţii, să îmbrac copilul cu chiloţei simpli, de bumbac, iar patul cu cearceaf impermeabil. Pentru noi nu s-ar fi potrivit această soluţie, deoarece Olguţa doarme peste pernele din pat, cu picioarele pe perna lui Dadi şi capul la mine (ori invers). Plus că întreaga noastră căutare a pornit de la nevoia de protecţie sporită noaptea împotriva umezelii, pe care un chiloţel simplu o menţine.

Cred că povestea de-abia a început, chiar dacă târziu. Contează şi momentul, adică la începuturile scutecelii, nu atât de aproape de perioada tranzitului la oliţă. Poate la următorul bebe...


Bau!



Mutriţe
















vineri, 25 februarie 2011

La mulţi ani cu vorbe multe!

toşul (coşul), plimbi, uci (urci), ucă (urcă), batat (băiat), două, tei (trei), tinsă (întinsă), titia (maşina), masi (masă), haunu (scaunul), hapunul (săpunul), baie, buldubuci (bulbuci), deaptă (dreaptă), a doua, pima (prima), tataia, mamaia, bunina/ bunine (bulină/ buline), padaz (pervaz), nena, tanti, panda, tompă (trompă),  ute (uite), uşă, danaiu (gunoiul), tintina (tetina), piese, tutuţul (căluţul), tapul (capul), dua  (gura), ouă, păiul (părul), tunte (frunte), paiaiul (paharul), gât, buze, tetei (cercei), mana (mâna), papă tu!, vede, hai, hadi (haide), opa-şa (hopa-şa), ievedeie (la revedere), poioiu/ paiaiu (piciorul), pupucii (papucii), botoşi, adidaşi, taba (toba), pastia (pastila), muci, dopu, papatu  (capacul), nas, naş, balamaua, pat, patua (pătura), mătuha (mătuşa), mici, papadadul (papagalul), sis (sus), poze, hidea (fidea), tupa (supa), unt, peu (pâine), bani, mămăiu (pieptănul), danta (geanta), ghinda, anuna (aluna), nuna (luna), amina (lumina), data (gata), tasul (ceasul), taia (cheia), peci (pleci), matanul (motanul), banaianu (buzunarul), ati/ atu (alţii, altele/ altul), Aduţ (Vlăduţ), Anta (Bianca), Habi (Filip), Dai (Vali), Miha, Dana, Dani, Titi (Cristi), dungi, adenda (agenda), pupu (pupat), tantanul (telefonul), sidi/ sidia (cd-ul), băţ, dans, pandon (pardon), bau, butita (batistă), tuţu (cuţu), antentă (atentă), pui, pati (paste), olei (ulei), iece (rece), apa, albuş, abuş (Lăbuş), sânge, ba da, ba nu, totoş/ tataş (cocoş), abu (abur), tada (strada), tete (şosete), hampti (ştrampii), os, oaia, păsi (păsărică), hapea (şapca), bandana, banana, oata (roata), dinţi, bate, udă, antena, paia (para), măiu (mărul), bob, pai, buba, beau, bei, ninge, pouă (plouă), pata (zăpadă), hotă, pom, tai (ceai), donu/ doana (domnu/ doamna), minde (minge), beie (bere), putit (pitit), dundu (fundul),  peanu (pianul), meie (miere),  ponenu (polenul), butite (burtică),  gutua (gutuia), Baiau (Buzău), tinda (stânga), Tuda (Cuba), duna (guma), pida (priza), dupa (vulpea), antu (elefantul), atutite (ascuţitoare), pinbini (pinguin), andonul (avionul), duda  (gluga), bitia (bateria), ute (uite), tine (ţine), iatră hamu (latră căţelul) ....etc...şi altele, nescrise încă ori neînţelese, deh, părinţi neascultători câteodată!

de ADA OANA PAPATU (Popescu. Cârlova nu am încă pretenţii să pronunţe!!!)

joi, 24 februarie 2011

Visul lui Rică

Tocmai ce-adusese Rică
Un buchet de ghiocei
În căsuţa lui prea mică
Ce n-are zăvor sau chei.

Gata aşezaţi în glastră,
Mândru Rică îi privea,
Când, deodată, în fereastră
Un fulg îngheţat zâmbea!?

Rică scoase din bufet
Chiar cojocul cel mai bun,
Şi speră el în secret
Că va fi din nou Crăciun!

sâmbătă, 19 februarie 2011

Ghicitoare neghicită (ori poezie cu trei condimente)

Cine-i slab cât un cordon?
(A se privi din lateral)
Parfumat cu anason,
Ziua lungă stă pe tron
Şi mănâncă peşte ton?
(Proaspăt, nu din conservă).
Unii zic că-i filfizon
Demagog ori fanfaron,
Chiar de nu e de bonton
Să vorbeşti la unison.
(Oare?).
Are prieten un gibon,
Poartă ghetre şi pampon
(Nu roşu),
Şi cultivă cardamon.
Oare-l ştiţi? Este baron?
Face supă de tarhon,
Parmeggiano şi somon
Costumat cu papion
(Neapărat deţine puchinei galbeni. Papionul).
Zis-am: slab ca un creion,
Pliuri multe de şifon,
Merge des la Ierihon
Învelit într-un palton
(De Astrahan, desigur).
În lumina de neon
Pare dur ca un bizon,
N-are vârstă, ori baston,
Se datează cu carbon
(16).
Dacă-l ştiţi, s-aveţi pardon,
Dar nu-l frigeţi în teflon!
(Folosiţi mai bine inoxul!).




Ghici!

Omleta

Aţi văzut cumva omleta?
Circulă cu bicicleta?
E cu praz şi cu măsline,
Ori cu miere de albine?

Aţi văzut-o în tigaie?
Arde roş' o vâlvătaie
Să o coacă pe o parte...
Şi ea cântă la Belle-Arte!

Are în obraji verdeaţă
Şi dă fuga pân' la piaţă.
Orice ou vrea în omletă,
Că-i gustoasă. Şi cochetă!

marți, 15 februarie 2011

Olguţa rimează

Oatataua
Balamaua
Meau
Matani
Nani.


Nu ştiu ce legătură are o broscuţă cu o balama, însă Olguţa a găsit rima! Dar sigur nişte motani cu accent pe ni se pregăteau de nani, cum făcea şi mica poetă aseară, la ora de somn-rimat. A fost frumos şi cursiv, ca şi când citea din cărţuliile ei, iar Mamu s-a veselit şi Dadi a apreciat claritatea cuvântului balama articulat hotărât.
Later edit: poate tot ca să rimeze, alintul s-a schimbat Oananaua - Mamataua.

Much later edit: summum al iubirii Oana Balamaua.

luni, 14 februarie 2011

Cine eşti tu?

- Cum te cheamă pe tine?
- Ada
- Şi mai cum?
- Oana.

A se înţelege Olga-Ioana.

***

Olguţa încarcă linguriţa cu mâncare, ea nu mai vrea, dar se simte generoasă şi mi-o întinde. Eu îmi văd de cerealele mele.

- Mama!

Mestec şi nu-i răspund.

- Mama! insistent.

Mă uit spre linguriţă, iar Olguţa îşi pierde răbdarea:

- Oana!

Acum chiar trebuie să mănânc ce îmi oferă.

***

Olguţa îşi alintă mama: Mamu! cu u lung şi apăsat.

***

Dimineaţa cere să fie schimbată de pijămăluţe în:

Badi (Body)
Hampti (Ştrămpăneii)
Tete (Şosete)/ Botoşi
Duda (Hanorac cu glugă).

***

Atacă orice poşetă, borsetă îi iese în cale. Banii. Banu'. E adevărat, prima ta alegere din tăviţa de argint...




vineri, 11 februarie 2011

Iepuraşii reloaded, cu imagini desenate de prietena Mihaela



Bluziţa mea cu iepuraşi
- Toţi pufoşi şi albi şi graşi -






Iepuraşul cel mai mic
Înăltuţ cât un buric
Mă îndeamnă rârâit:
Bea Olguţa lăptic!


  

                                                  
Iepuraşul mijlociu
E puţin cam durduliu.
Eu am însă siluetă
Vreau să fiu fată cochetă. 

  
Iepuraşul cel mai mare
Poate să facă prinsoare.
Mă gâdilă pe burtică,
Iar bluziţa mea e mică!








Mihaela, mătuşică de Filip, artist plastic şi prietenă cu personajele din poveşti (pe care le convinge cu îndemânare să ajungă în picturile din camerele copiilor), ne-a făcut o surpriză minunată, ilustrând una dintre poezioarele Olguţei, Bluziţa mea cu iepuraşi. Mi-a plăcut asemănarea personajului ilustrat Olguţa cu modelul din fotografie:



Îţi mulţumim şi aşteptăm o colaborare artistică şi pentru şoricei!

joi, 27 ianuarie 2011

Iarna văzută de un şoricel

Dacă ninge şi e ger
Ciorile se-ascund,
Iară norii-mesager
Bărbile îşi tund.

Nu te văd de-atâta nins,
Poţi să-mi stai în cale,
Căci ninsoarea a atins
Becu-n felinare.

Nici un şoarece pe drum
Botul nu-şi arată.
Şi grădina e în cvorum:
Albu-i fără pată.


miercuri, 26 ianuarie 2011

Prietenie

Azi împărţim o jucărie
Şi o grisină de la tine
Prieteni din copilărie
Chiar de vei sta în...Filipine.

Ne ştim de-o vreme. Să tot fie
Vreo două veri ş-o iarnă grea.
Păi...asta e o veşnicie.
Iar eu nu ştiu a număra.

Aştept să cresc, apoi te rog
Să-mi scrii scrisoare pe hârtie.
Chiar de te faci oceanolog
Eşti prieten din copilărie.

14.11.2010, Parcul Moghioroş, Olguţa şi Filip de happy-mami

marți, 25 ianuarie 2011

Un an jumate'

Olguţa este veselă. Îi plac ursuleţii şi căţeii, broscuţele şi tăvălitul în zăpadă, de-a ascunselea în şifonierul mare, caju-ul (tadu) şi orice telefon, ca să discute cu tati. Ao, tati? Dacă o întrebi care sunt prietenii ei, răspunde nerăbdătoare: mo-mo (mor-mor), ham-ham, Buni, Dani, Titi, ordinea schimbându-se mereu. Cu lista de iubit e altceva, mai frumos! Olguţa este pupăcioasă. Îi lipsesc patru măsele, dar se descurcă bine la ros. Nu mă lasă să o "caut" în guriţă, ţine pentru ea erupţiile. A trecut prin două tunsori generale şi trei bretonele retezate până acum şi cere să i se facă maţe (moaţe). Mai cere şi dans cu tati. Nu spune literele r şi c, dar rosteşte un ţ clar, sau un h nazalizat. Oata (roata), tai (ceai), Andei ori tadou (cadou)....colecţia creşte, numărăm zilnic, minunat cum înţelege sensul lor. Buni, Bunia, Bunini, Buninia, alintă ea bunica. Olguţa ştie că la Baia (Brăila) locuieşte mamaia, adică străbunica. Aleargă pisicile, le urmăreşte pe scări, le ţine la colţ. Numără perele din pervazul balconului şi aşează fructe la geamul dormitorului. Doarme între mami şi tati, pe locul cel mai mare şi mai bun. Nu îi place căruciorul, tricicleta ori sania nici atât, de aceea locurile de depozitare sunt pline acasă şi la buni. Cere să i se facă baie şi realizează scufundări cu nasul sub apă. Despre greutate şi înălţime, mai rar, dar la aniversare, dezvăluim...9.840 gr, undeva între 82 şi 84 cm, are alte preocupări la măsurat. Îi plac ouăle de prepeliţă, crude, şi curmalele, moşteneşte pasiunea pentru mâncat măsline a lui mami şi semnul de naştere de la tati. Deh, cu stea în frunte. Experimentează scutecele refolosibile şi îi place să îşi asorteze hainele. Vrea badi cu meau. Nu a mers nici devreme, nici târziu, iar până de curând se trezea şi de 10 ori pe noapte. Olguţa este încăpăţânată. Hai, mai bine, să spun tenace. Din când în când cere ghiveciul cu cactuşi, pentru a se juca...cu ţepii!? Când nu le vede, duce dorul bunicilor şi întreabă de ele.

A purtat primul ei castravete:

Îi plac ascensiunile şi Cartea Junglei. Bate la uşa vecinuţului ca să se joace cu babe/bebe. Nu-i poate spune încă Vlad. Iar Vlad are trei ani împliniţi şi jucării fenomenale de băieţel. Îi plac musafirii. Spune NU hotărât. Tacâmurile folosesc la pieptănat, iar oliţa ca pălărie. Vrea bob: rodie, strugure, merişor. Meniul diversificat nu e prea diversificat. E conservatoare. - Olguţa, cine e cea mai frumoasă? - Tati! Răsfoieşte cărţile de drept din bibliotecă. Nu au poze, deci sunt bune de rupt. Alte minunăţii rămân nescrise, doar trăite.

Este Olga - Ioana. Punkistă de la început.



26.07.2009, a doua zi de viaţă
 

miercuri, 19 ianuarie 2011

Da, eu pot!

Vreau să port papucii mamei
Nu mă-mpiedic. Da, eu pot!
Vreau să navighez spre nord
Căpitan, nu matelot!
Mâine-aş vrea să merg la şcoală
Chiar sunt mare, eu socot,
Vreau să scot şi izotopii
Din formula de azot.
Vreau să muşc din măru-ntreg
Nu-mi mai da să beau compot!
Am crescut destul în vară
Şi-ţi ajung acum la cot.
Vreau s-alerg la maraton,
Cum de ce? Fiindcă eu pot!



Explicaţii: Pasiune pentru papuci, de mult, însă acum îi încalţă. Nu bea compot, nu a băut nicicând, dar păţanii cu măr sunt. Nu se mulţumeşte cu o bucată pe măsura ei, vrea felia întreagă, poate mărul întreg (să mai creşti, Olguţo!), că să umfle fălcuţele pecum un hamster, să îi curgă zeama pe la colţul gurii şi, eventual, să-l înghită nemestecat. M-am învăţat minte. Despre alergat, toate stau minunat, căci nu a dărâmat nimic, nu s-a împiedicat, nu a căzut...încă! Data viitoare te cronometrez.

Da, poţi, m-ai anunţat chiar de 1 ianuarie, când la o ascensiune în bibliotecă am îndrăznit să te ajut/ protejez. Să te împiedic nu îşi are rostul, ar afla şi manichiuriasta de la etajul 9. Mi-ai dat mâna la o parte şi m-ai atenţionat: POT! A contribuit şi tati: Olguţa, să fii atentă! Acum, fiecare căţărare este anunţată: ANTANTA!, evoluat la ANTENTĂ! Dragi părinţi, eu pot şi sunt atentă.


miercuri, 5 ianuarie 2011

Imperativul zilei

Dă-m' banii! Vede portofelul. Banii!

Observaţie empirică: rosteşte mai uşor cuvintele dacă le articulează hotărât.

duminică, 2 ianuarie 2011

Dezlegare la limbă

Poate de la iarnă, poate de la beteală şi globuri, de unde s-o trage, de la atâţia musafiri, poate de la râsul ce însoţeşte o descoperire, poate că era timpul să se întâmple. Repetă cuvintele care îi plac, care vin uşor din gâtuţul ei, mai ales numele persoanelor care îi plac ori sunt în jur. Şi aşa, chiar în ziua de Crăciun, iar de atunci continuu, o cheamă pe Dani ori Dana, naşa ei. Ieri a alintat-o pe mătuşica, Miha. La petrecerea de revelion a strigat-o pe Eliza, o domnişorică foarte informată despre prinţese şi prinţi la cei 3 ani şi jumătate, iar când a auzit numele gâştii ce ajută Pisicile Aristocrate, Abigail, soră a Ameliei, l-a repetat interesată.
Alte cuvinte, alte poveşti. Cel mai frumos însă, Olguţa cere să meargă la pata, adică la zăpadă.