Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Breastfeeding tickers

duminică, 29 august 2010

Prima poezie pentru Olguţa

Prima poezie pentru Olguţa are patru versuri. Nu e poezie, este un cântecel. De fapt, nu e cântecel, este un "descântecel". Olguţa mică-mică sughiţa. Trecea de la rozaliu la roşu şi îi tremura pieptuţul tot. Cum nu întotdeauna alăptatul ajuta, mami de Olguţa mică-mică i-a descântat sughiţul astfel:

Să plece sughiţul cel rău
De la Olguţa mea,
Să plece sughiţul-balaur
De la Prinţesa Olga.



Şi cu Olguţa în braţe plimbându-mă, alungam sughiţul şi potoleam pieptuţul săltăreţ. Dar să nu vă închipuiţi că poezioara făcea minuni, avea magia ei, e adevărat...

Amintirile au miros de doftorii uneori. Când Olguţa sughiţa, am folosit pentru scurt timp şi apa de mărar, un lichid dulceag cu scop primordial în combaterea colicilor. De cele mai multe ori potoleam şi sughiţul, şi burtica. Colicelul cel rău a stat doar 2-3 săptămâni la Olguţa, apoi a plecat grăbit la alt bebeluş şi am abandonat apa de mărar. Aşa că ne-a rămas poezioara magică!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu