Poezie veselă despre un balcon trist

Balconul meu, declar, nu-i odaie mai tristă

În toată casa alta, la fel, nu există

Atât e de rece şi clănţăni de frig

Ş-un câine de pluş s-ar face covrig.

În plus, zice mama, c-ar fi periculos

E-o treaptă înaltă şi-un luciu gheţos

Îmi trebuie schiuri de-a dreptu-'nţeleg

De vreau să parcurg balconul întreg.

Mai sunt felurite cutii cu şuruburi,

 Patente, un şpaclu, ciocan, vreo trei tuburi;

Se zice c-ar fi un cufăr ciudat

Odată ce intri, mai ieşi apretat.

Lungit, la perete, caiacul lui tata,

Montez şi padela, am sania gata.

Albastru-marin şi chila-n trei ape

Nu cazi într-o parte şi nu dai pe spate.

(Balconul ascultă jurnalul de ştiri:
Se-anunţă un viscol, zăpezi, vijelii).

Ca să-i stau la geam, acum sunt pitică,
Dar chem ursuleţul şi el mă ridică.
Cu mere-n pervaz şi rufe pe culme

Doar eu pot să-l fac să râdă la glume.