Ţânţărimea de diseară
Va mânca ea foc şi pară
Nu mă las uşor muşcată,
Chiar de sunt ţânţari o ceată!
Am capcane pe perete,
Revolvere şi muschete,
Vestă anti-muşcătură
Sânge... nici o picătură!
V-am iertat de-atâtea ori
Zâzâiaţi de printre flori.
Nu mă păcăliţi pe mine,
Nu sunteţi deloc albine!
Dar diseară o să fie
Cea mai mare bătălie.
Şi veţi deveni îndată
Pe perete - artă abstractă!
Olguţa şi ţâţarii
La începutul lunii iunie, Olguţa a asistat, din pătuţul ei, la o vânătoare de tânţari. Nu îmi amintesc dacă a avut succes vânătoarea, însă Olga s-a amuzat de gesturile largi pe care le-am făcut cu mâna şi de zgomotul ce le însoţea. Mai mult, le-a asociat cu existenţa insectelor pe care i le-am arătat zburând în dormitor. De atunci, când eu alung un ţânţar sau o muscă, ea mă ajută, realizând cu mânuţa acelaşi gest, iar zgomul ei este un fel de "ah" furios. Uneori mă atenţionează ea că este o insectă în camera unde ne aflăm, agitând mânuţa şi arătând spre intrus. În ultimele zile am observat că trebuie doar să rostesc cuvintele tânţar sau muscă şi ea începe atacul, bătând aerul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu